ALEXANDRU KÖBER

Avocat


● Drept civil ● Real Estate ● Contracte ●
● Drept administrativ ●

Sunt avocat independent în cadrul Baroului București, absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București și a programului de Master în Drept Privat al aceleiași facultăți.Am o bogată experiență în dreptul civil, în special în drepturi reale (drept imobiliar, uzufruct, servitute, superficie etc.), în drept comercial (negociere, redactare și revizuire contracte de vânzare, închiriere, comodat, antrepriză etc.) și în dreptul administrativ.Sunt unul dintre puținii avocați din România care cunoaște în detaliu legislația și mediul de afaceri privind infrastructura de captare, transport și stocare de dioxid de carbon, grație proiectelor în care am fost implicat.

Prezentare

Am lucrat și coordonat proiecte de mare impact pentru mediul de afaceri, dar, în același timp, am susținut și clienți persoane fizice sau mici întreprinderi în soluționarea disputelor și îngrijirea proiectelor lor.Ofer asistență juridică atât în fazele de negociere și revizuire sau redactare a contractelor, cât și în soluționarea eventualelor dispute, în primul rând pe cale amiabilă și, acolo unde nu este posibil, în fața instanțelor.


Ariile mele principale de activitate sunt:

DREPT CIVIL
în special în privința drepturilor reale și a domeniului imobiliar

DREPT COMERCIAL
experiență vastă de negociere și redactare a multor tipuri de contracte comerciale și înțelegerea coerentă a realităților mediului de afaceri, de la producător, la consumator sau de la dezvoltator, la cumpărător

CONTENCIOS ADMINISTRATIV
soluționarea potențialelor dispute sau facilitarea procedurilor în fața autorităților publice locale sau centrale


În relația cu clienții, prioritatea mea este comunicarea clară și fidelă a informațiilor necesare, a strategiilor create, astfel încât clientul să poată înțelege atât stadiul actual al proiectului sau procesului, cât și direcțiile sale viitoare.În timpul liber, urmez cursurile de filozofie la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București și fac parte, de peste 4 ani, din echipa de antrenori a Facultății de Drept la Concursul Internațional „Willem C. Vis” – cel mai mare concurs de drept privat și arbitraj, unde echipa se bucură de rezultate remarcabile la fiecare ediție, atât în Viena, cât și în Hong Kong.

Listă servicii juridice

Asistență în faza de negociere, redactare și revizuire de contracte (e.g. promisiuni și contracte de vânzare, contracte de închiriere, comodat, ipotecă, antrepriză etc.)

Realizarea de rapoarte de audit juridic (due dilligence)

Asistență în relația cu autoritățile publice locale și centrale, inclusiv în cererile în baza legilor 10/2001, 18/1991.

Redactarea de cereri de chemare în judecată, susținerea acestora și crearea strategiilor generale în fața procedurilor judiciare.


Onorariile sunt stabilite prin libera negociere, luând în calcul, în principal, complexitatea cauzei. Transparența onorariilor este un principiu esențial.La primul contact (prezentarea speței și ofertare) nu se percepe onorariu.

Listă publicații

Iată o listă a câtorva dintre publicațile mele:

  • Vânzarea pachetului de control și dreptul de preempțiune. Ipoteza art. 42 alin. 2 din Legea nr. 17/2014 (link)

  • Legal update - Modifications to Law 17/2014 on Extramuros Agricultural Land Sale (link)

  • Au subantreprenorii persoane juridice acțiune directă împotriva beneficiarului lucrărilor? (link)

  • To incorporate or not to incorporate (the arbitration clause)? That is the issue (în Revista Română de Arbitraj nr. 2/2022) - coautor

  • Green Energy and Fast-tracked Arbitration: Students from the University of Bucharest Faced with Modern Legal Challenges (în Revista Română de Arbitraj nr. 2/2025) - coautor

Pentru colaborări sau asistență în domeniul juridic, mă poți contacta la datele de mai jos sau îmi poți scrie în căsuța de aici :)